In lumea fructelor de padure!

     Era o noapte calduroasa de vara. Norii se vedeau ca niste oite somnoroase si negre. Nu puteam sa dorm. M-am zvarcolit pe toate partile si m-am gandit la un vis. Deodata, m-am trezit pe o insula. Am mers cativa pasi apoi am vazut un tufis de mure coapte si bune care parca imi spuneau sa vin si sa le mananc. M-am apropiat de ele si, cand sa rup una, o vorba mica si firava a spus :

     -Nu ma manca ! Cum indraznesti !

     Am aruncat mura pe care aproape o muscasem si am fugit cat ma tineau picioarele.

     Dupa ce m-am oprit, m-am uitat in jur si am observat o insula plina cu tufisuri cu mure si cu zmeura si pe langa copaci erau si fragi. Deodata s-a auzit o voce :

     -Cine a indraznit sa ma manance sa vina aici !

     Deodata mi-am dat seama ca fructele puteau vorbi. Am prins curaj si i-am spus:
     -Eu! Scuza-ma, dar nu am stiut ca sunteti fructe vorbitoare!

     -Si daca nu eram ne mancai, nu e asa?

     -Da. Deoarece aveti gust bun !

     -Nu este nimic, intelegem!

     -Dar voi ce mancati?

     -Noi mancam pamant ! Este foarte gustos. Ai vrea sa vii in vizita la palatul nostru si sa luam micul dejun impreuna?

     -Desigur ! Dar eu ce voi manca ?

     -Pai noi avem multe dulciuri care nu strica dintii. Ai putea sa mananci.

     -Bine. Dar voi cum va miscati ?

     -Noi ne scoatem din radacini si ne marim. Hai sa mergem spre castel !

     Deodata, tufisuri de mure si de zmeura au iesit din pamant si s-au marit.

     Din pamant a aparut un castel mirific parca era din basme ! O mura m-a rugat sa stau langa ea. Treptele castelului erau facute din diamant, iar ferestele din clestar ! Am intrat pe o usa mare, rotunda si am mers in salonul unde se manca. Era o masa mare, rosie facuta din rubine. La masa, fructele de padure mancau pamant. Mie mi-au dat sa mananc salata, niste dulciuri si un ceai tare gustos. Dupa masa am spus :

     -Multumesc mult ca m-ati primit si m-ati invitat la masa !

     -Cu mare placere ! Cred ca nu am mai avut un musafir de 1000 de ani !

     -Acum ar trebui sa plec.

     -Bine ! Sper ca ne vom mai  revedea !

     -Si eu ! La revedere !

     -Pa-pa !

     -Dar oare cum voi pleca? Dar oare cum am ajuns aici?

      Deodata am auzit-o pe mama strigandu-ma ca ar trebui sa ma trezesc. Acum mi-am dat seama ca fusese un vis minunat !

                                                Sfarsit!

Scrisa de:Irina